Mircea Rednic i-a pus gând rău lui Nicolae Dică, înainte de FC Voluntari – UTA Arad: „Am pierdut două puncte ca fraierii”

Redactor:
Călin MNERIE
Mircea Rednic i-a pus gând rău lui Nicolae Dică, înainte de FC Voluntari - UTA Arad: „Am pierdut două puncte ca fraierii
  • Publicat:

UTA a pierdut o șansă mare de a se apropia de zona play-off după 2-2 cu FC Botoșani, de pe teren propriu, însă trenul mai trece o dată prin „gară” cu ocazia etapei cu numărul 26 a Superligii.

Pe de altă parte, arădenii se uită și sub ei, căci distanța față zona de baraj este și minimă, de doar 4 puncte, iar acolo se află chiar adversarul de sâmbătă. Începând cu ora 14, FC Voluntari (locul 13) o așteaptă pe „Bătrâna Doamnă” (locul 11) pe arena „Anghel Iordănescu”, ocazie cu care Nicolae Dică „vânează” prima sa victorie pe banca ilfovenilor.

De ce crede Rednic că FC Voluntari e pe loc de baraj?

Fostul mijlocaș al echipei naționale a preluat frâiele de la tandemul Ilie Poenaru – Marian Dună, ce s-a aflat și pe banca UTA-ei la începutul sezonului trecut, terminat de Mircea Rednic cu salvarea la baraj a arădenilor. Iar „Puriul” arată cumva cu degetul și spre fostul antrenor al celor de la FC Voluntari, încercând să explice poziția din clasament a ilfovenilor.

„Sunt așa mai jos în clasament poate și din cauza atmosferei și situației de acolo. Acum nu știu exact care e situația lor financiară, dar e cea mai bogată zonă din jurul Bucureștiului, unde sunt oameni cu bani. Dar banul nu rezolvă toate problemele, e vorba, eu știu și de situația cu antrenorul…Deci nu vreau să comentez foarte mult situația lor, pe mine mă interesează UTA, mă interesează să recuperăm cele două puncte pe care le-am pierdut ca fraierii la Arad și eu le-am și spus jucătorilor că asta îmi doresc”, a menționat Rednic.

Conte, absență importantă pentru UTA: „A fost provocat de Florescu”

„Bătrâna Doamnă” a plecat vineri dimineață cu un avion de linie, Timișoara – București, iar din lot fac parte și ultimele achiziții Cătălin Vulturar și Alexandru Tudorie. Cu mențiunea că acesta din urmă s-ar putea să nu primească cartea verde din Arabia Saudită, acolo unde a evoluat până în această iarnă. „Roș-albii” au o absență importantă, cea a lui Ibrahima Conte, care a fost suspendat trei etape după ce l-a călcat voluntar pe Edi Florescu, în confruntarea cu Botoșaniul, iar VAR-ul l-a ajutat pe „centralul” Găman să-l elimine.

„A făcut un gest ce nu ar trebui să existe pe un teren de fotbal. Am discutat cu el, era foarte afectat. Eu sunt supărat că am pierdut un jucător care deja se integrase bine, se formase un cuplu, Benga-Conte. Ne-a spus ca l-a provocat Florescu și nu numai pe el, și pe Aly (n.r. Abeid) l-a provocat. E un fotbalist bun, un șmecheraș uns cu toate și Conte a căzut in capcană, poate și știau că e un tip mai impulsiv”, a spus „principalul” arădenilor, care a anunțat – practic – titularizarea croatului Stolnik în locul lui Conte, dar probabila înlocuire a lui .

„Întâlnim o echipă ce are un lot cu experiență, cu jucători care au jucat multe meciuri în Liga 1. Ei acum au schimbat antrenorul, vin după două meciuri în care nu au pierdut, dar au fost mult mai prezenți în careul advers față de meciurile trecute. Trebuie să fim foarte atenți, în ultima perioadă insist ca noi să jucăm, să încercăm să ne impunem jocul. Și vreau să o facem mult mai bine, să avem mai mult curaj, să nu facem greșelile pe care le-am făcut, căci cu Botoșaniul am pierdut două puncte pentru că mijlocașii centrali au făcut greșeli ce nu trebuiesc făcute”, mai consideră Mircea Rednic.

„Puriul” a remarcat „schimbarea la față” a ilfovenilor: „O să fie care pe care”

Antrenorul utist a sesizat și o schimbare de stil și de oameni în efectivul celor de la FC Voluntari, după ce pe bancă a venit Nicolae Dică: „Au multă concurență în echipă, multă experiență, a venit și un antrenor ambițios, cu alt stil de joc. Nu mai joacă cu trei fundași centrali, sunt mult mai mobili. Am văzut prima repriză cu Iașiul, au dat și gol, dar a fost anulat. Joacă acasă, e clar că-și doresc și ei victoria, deci o să fie care pe care. E o echipă care poate să ne pună probleme. Nemec e un adevărat pivot si joacă foarte mult pe el. Sper ca cei doi fundași centrali să îl marcheze și să îl blocheze destul de bine, poate nu pe el, cât pe cei care vin din spate. Am văzut că Răduț a jucat în spatele lui Florea, în lateral, deci au fost câteva schimbări. Au de unde să aleagă și la mijlocul terenului au jucători care încă nici nu au apucat să joace. Va fi un meci greu pentru noi”.

Dică are deja presiunea rezultatelor: „Avem nevoie de prima victorie pentru moral”

Nicolae Dică este deja sub baremul de puncte fixat după înlocuirea cuplului Marin Dună – Ilie Poenaru. Voluntariul ar fi trebuit să adune minimum 7 puncte din disputele cu Hermannstadt și UTA, de pe teren propriu și deplasarea de la Iași. Înainte de vizita arădenilor s-au pus la păstrare doar două puncte, iar cel cu sibienii a fost scos cu forcepsul, în prelungiri, după ce vizitatorii s-au jucat cu ocaziile.

„Cu siguranță va fi un meci greu, pentru noi toate meciurile sunt grele, nu suntem într-o situație bună în clasament. Atmosfera este ok, băieții se antrenează foarte bine, important este să obținem și prima victorie. Sperăm să o facem sâmbătă, chiar dacă va fi un meci foarte greu. UTA este o echipă care trage la play-off în acest moment, sunt la trei puncte de această zonă. Este o echipă bună, cu jucători cu experiență, jucători de valoare, care, chiar dacă sunt străini, au confirmat, unii dintre ei, în campionatul nostru. Fiecare punct adunat este bun în clasament pentru noi, dar, dacă reușim să câștigăm, va fi mai bine pentru noi și pentru moral. Băieții chiar au nevoie de o victorie, pentru a prinde moral pentru ceea ce urmează în continuare”, a spus antrenorul de 43 de ani al celor de la Voluntari. pentru Metropola TV.

„E foarte importantă organizarea defensivă”

Echipa ilfoveană a abandonat sistemul cu trei fundași centrali, iar de la mijloc în sus și-au făcut locul mulți jucători cu profil ofensiv. „Am schimbat și sistemul de joc, în meciul cu Sibiul am folosit o formație, apoi, la Iași, o altă formație. În funcție de randamentul băieților la jocuri, mă decid cu cine încep în primul 11. Este clar că la meciul cu UTA ne dorim foarte mult să câștigăm, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne pierdem organizarea defensivă pe care am avut-o până inclusiv la meciul cu Iașiul. Trebuie să fim organizați defensiv foarte bine, iar ceea ce îmi doresc eu, în primul rând, e să nu mai rămânem pe penultimul loc la cele mai multe goluri primite din Liga 1, pentru că acolo suntem. Pentru mine este important ca organizarea defensivă să fie foarte bună și bineînțeles, pe fază ofensivă să reușim să marcăm goluri, doar așa putem să câștigăm puncte. La meciul cu Sibiul am reușit să aducem mingea în ultimii 20 de metri, dar acolo trebuie să facem diferența. Trebuie să apară și calitatea jucătorilor, unu contra unu, să luăm acțiuni individuale, să venim cu mai multe centrări în careu. Sunt lucruri pe care le antrenăm și sperăm de la meci la meci să le facem mai bine”, a adăugat Dică, care este neînvins în cele trei dueluri cu UTA, având două victorii și o remiză. Contra lui Mircea Rednic a disputat o singură partidă din postura de antrenor, în noiembrie 2018, când Dică o pregătea pe FCSB, iar Rednic pe Dinamo. Meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1.

Formații probabile:

Voluntari: Fernandez – Ricardinho, Turda, Matricardi, Boboc – Cascini, Crepulja – D. Florea, M. Răduț, Popescu – Nemec

UTA: Fl. Iacob – Căpușă, Stolnik, Benga, Rodrigues – Mihai, Freitas – Micovschi, Pedro, Omondi – Luckassen.

Arbitri: Horațiu Feșnic – Doru Lucaciu (ambii din Cluj) – Alexandru Vodă (Alba Iulia). Rezervă: Iulian Dima (București).

Camera VAR: Claudiu Marcu (Constanța), Cătălin Popa (Pitești).

Observator FRF: Eduard Dumitrescu (Pitești

Observator LPF: Ion Craiu (București)

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adriana Bahmuțeanu, atac la adresa Mihaelei Botezatu și a lui Honorius: „Am fost sunată de Maximus, care în cele 3 zile nu…”
Adriana Bahmuțeanu, atac la adresa Mihaelei Botezatu și a lui Honorius: „Am fost sunată de Maximus, care în cele 3…
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la…
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Mircea Lucescu a ales! Cei trei
Mircea Lucescu a ales! Cei trei "tricolori" lăsaţi în afara lotului pentru partida cu naţionala din Kosovo + Ce numere…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Umilit şi numit cerşetor în România, Leonard Doroftei a anunţat când îşi va deschide o nouă afacere în ţara noastră!
Umilit şi numit cerşetor în România, Leonard Doroftei a anunţat când îşi va deschide o nouă afacere în ţara noastră!
Adriana Bahmuțeanu, citată de DGASPC, după ce copiii ei au refuzat să părăsească vila lui Silviu Prigoană
Adriana Bahmuțeanu, citată de DGASPC, după ce copiii ei au refuzat să părăsească vila lui Silviu Prigoană
Anunț de ultimă oră despre Elena Udrea. Ce a decis Instanța. Răsturnare de situație
Anunț de ultimă oră despre Elena Udrea. Ce a decis Instanța. Răsturnare de situație
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Ce riscă naţionala tricoloră dacă fanii români vor provoca incidente la meciul cu Kosovo
Ce riscă naţionala tricoloră dacă fanii români vor provoca incidente la meciul cu Kosovo
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Adriana Bahmuțeanu spune că Mihaela Botezatu a sunat-o. Ce au vorbit femeile din viața lui Silviu Prigoană
Adriana Bahmuțeanu spune că Mihaela Botezatu a sunat-o. Ce au vorbit femeile din viața lui Silviu Prigoană
×